Dosar 2696/246/2022 din 18.11.2022

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2696/246/2022
Data dosar:
18.11.2022
Instanta:
Judecătoria Ineu
Departament:
Sectie unica
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.12.2022 la ora 11:00

    Complet: C1_cons-2022
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul P****** I***. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 319.41 lei reprezentând contravaloare facturi scadente şi neachitate, emise în perioada decembrie 2018 – mai 2019, precum şi penalităţi de întârziere aferente facturilor, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare expirării termenului de plată al fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 298 lei reprezentând justa despăgubire – contravaloarea discountului acordat la achiziţionarea unui telefon mobil, marca Allview P10. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 579,84 lei reprezentând justa despăgubire – contravaloare taxă de activare şi utilizare reţea abonament Optim nelimitat, precum şi suma de 200 lei, reprezentând justa despăgubire – contravaloarea activare Digi Net şi Digi Tv. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1185.20 lei, reprezentând un Ont, suma de 281.58 lei, reprezentând un mininod, precum şi suma de 80 euro, reprezentând un decodor Sd şi un smartcard. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 208,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi cheltuieli poştale. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Ineu. Pronunţată azi, 28 decembrie 2022, conform disp. art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotararecameraconsiliu1760/2022 din 28.12.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD