A***** V***** D******
ReclamantM********* J********
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul să modifice în parte Ordinul nr. 65/C/12.01.2022, în sensul de a stabili drepturile salariale ale reclamantului în acord cu dispoziţiile art. 120 alin. 5 indice 1 din Legea nr. 304/2004, respectiv prin raportare la Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017 (Cap. I lit. B nr. crt. 4), cu indemnizaţie de conducere. Obligă pârâtul să recunoască reclamantului vechimea de specialist IT în justiţie. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a se depune, în caz de formulare, la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 08.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2343/2022 din 08.12.2022Amână pronunţarea la data de 08.12.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 24.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2022Amână pronunţarea la data de 24.11.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 09.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2022Amână pronunţarea la data de 09.11.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 25.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2022Amână pronunţarea la data de 25.10.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 13.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2022