D*** V*****
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată competenţa Judecătoriei Târgu Secuiesc în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr.1284/P/2020 emis la data de 15.11.2022 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, privind pe inculpatul D*** V*****, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped de art. 335 alin. 1 din Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal privind recidiva postexecutorie, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 12.01.2023.
Incheierefinalacamerapreliminara din 12.01.2023