U***** W**** S******** S***** (**** R**** G*** S** C* S***** A***
CreditorA P*********** D********** S**
DebitorRespinge cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoare, ca neîntemeiată. Obligă creditoarea să achite debitoarei suma de 9000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial redus. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.01.2023.
Hotarare 189/2023 din 20.01.2023Amână pronunţarea la data de 20.01.2023, pentru când face aplicarea disp. art. 396 alin. 2 CPC. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2023Admite cererea. Stabileşte în sarcina creditorului obligaţia de plata a unei cauţiuni în cuantum de 10.000 lei, în termen de 5 zile de la comunicare. Pune în vedere creditoarei să depună originalul recipisei de consemnare a cauţiunii. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată azi, 09.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 09.12.2022depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 18.11.2022