B**** M****** - M****
ReclamantS******* M******** T****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta B. M.-M. în contradictoriu cu pârâtul S. M. T. şi în consecinţă: Obligă pârâtul la stabilirea şi plata salariului de bază pentru funcţia de economist II în cadrul Serviciului Financiar-Contabil, în conformitate cu prevederile Anexei nr. VII din legea 153/2017, începând cu data angajării în această funcţie, 30.03.2021. Obligă pârâtul la plata diferenţei dintre drepturile salariale acordate şi cele cuvenite pe perioada cuprinsă între data angajării şi până la data pronunţării sentinţei, actualizate cu indicele de inflaţie precum şi la plata dobânzii legale. Obligă pârâtul la efectuarea corecţiilor în Registrul General de Evidenţă a Salariilor. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instan?ei, azi, data de 12.12.2022.
Hotarare 2955/2022 din 12.12.2022Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti la data de 12.12.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.11.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2022Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti la data de 29.11.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.11. 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2022