Dosar 2711/62/2022 din 29.07.2022

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2711/62/2022
Data dosar:
29.07.2022
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.12.2022 la ora 09:00

    Complet: MAS6
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi, în consecinţă: Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii VASILESCU ANGELA LIDIA –şi TĂNASE GHEORGHE – în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în Bucureşti, în favoarea Tribunalului Prahova. Prezenta hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac. Pronunţată azi, 14.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1408/2022 din 14.12.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD