V*** N******
InculpatÎn temeiul art. 236 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului V*** N******, în dosarul nr463/P/2022. În baza art. 234 - art. 236 Cod procedură penală, prelungeşte măsura arestării preventive a inculpatului: V*** N******, pe o durată de 30 zile, de la data de 10 ianuarie 2023, până la data de 08 februarie 2023, inclusiv. Respinge cererea de înlocuire formulată de inculpat, personal sau prin apărător, privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai uşoară, respectiv măsura preventivă a arestului la domiciliu. În baza art.275 alin. (3) C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de câte 340 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi se suportă definitiv de către acesta. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi procurorul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29 decembrie 2022.
Incheiere masuri preventive faza de UP 71/2022 din 29.12.2022