Dosar 2724/246/2022 din 24.11.2022

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2724/246/2022
Data dosar:
24.11.2022
Instanta:
Judecătoria Ineu
Departament:
Sectie unica
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2023 la ora 09:00

    Complet: C1_cons-2022
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta L**** E****. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 90 lei reprezentând contravaloare facturi scadente şi neachitate, emise în perioada februarie 2019 – iulie 2019, precum şi penalităţi de întârziere aferente facturilor, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare expirării termenului de plată al fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 236 lei reprezentând justa despăgubire – contravaloarea discountului acordat la achiziţionarea a unui telefon mobil, marca Allview P4. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 289.92 lei reprezentând justa despăgubire – contravaloare taxă de activare şi utilizare reţea abonament Optim nelimitat. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 58,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Ineu. Pronunţată azi, 25 ianuarie 2023, conform disp. art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotararecameraconsiliu76/2023 din 25.01.2023

Flux dosar


Actualizare GRPD