G***** (**** T****** N* M**** F*****
Apelant inculpatT***** N*******
Intimat persoană vătămatăAdmite apelul declarat de inculpatul Ghiauş (fost Toader) Mihai Florin împotriva sentinţei penale nr.217/05.09.2022 pronunţată de Judecătoria Câmpina, pe care o desfiinţează în parte şi în consecinţă: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, astfel: - pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de amenin?are; - pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protec?ie. În baza art.16 alin.1 lit.g şi a art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.131 alin.2 şi 5 şi art.206 alin.2 Cod penal, dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul Ghiauş (fost Toader) Mihai Florin, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art.206 alin.1 Cod penal, faptă din data de 04.04.2022, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată T***** N******* Maria. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii, urmând ca inculpatul Ghiauş (fost Toader) Mihai Florin să execute pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protec?ie, prevăzută de art.47 alin.2 rap. la art.31 alin.1 din Legea nr.217/2003, cu aplicarea art.43 alin.5 Cod penal şi art.396 alin.10 Cod procedură penală, faptă din data de 04.04.2022, potrivit dispoziţiilor art.60 Cod penal. Deduce din durata pedepsei principale menţionate anterior durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 04.04.2022 la zi. În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.b Cod procedură penală, obligă persoana vătămată T***** N******* Maria să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, ocazionate de desfăşurarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art.206 alin.1 Cod penal. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia, iar baza art.272 alin.1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu pentru apelantul inculpat Ghiauş (fost Toader) Mihai Florin, în cuantum de 942 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată astăzi 15.12.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1391/2022 din 15.12.2022Stabileşte ca deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii să se facă la data de 15.12.2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 09.11.2022