A******** B**** J***
PetentAdmite cererea formulată de petenta asociaţia BANAT JAGD, având ca obiect modificare acte constitutive persoane juridice. Încuviinţează modificarea actelor constitutive ale petentei asociaţia BANAT JAGD, conform actului adiţional din data de 30.09.2022, la actul constitutiv şi la statutul asociaţiei, cu privire la componenţa consiliului de conducere, astfel, noua componenţă a consiliului de conducere este: preşedinte – ROŞU IOANA – MARINELA, vicepreşedinte – HOŢEA NICOLAE – PETRU, al cărui mandat se prelungeşte pe o perioadă de 4 ani. Ia act de retragerea din calitatea de membru a domnului Fangmeier Hans-Egon Friedrich Erich Fritz şi de încetarea calităţii de preşedinte al consiliului director a acestuia, precum şi de dobândirea calităţii de membru în asociaţie şi de dobândirea calităţii de preşedinte al consiliului director al doamnei Roşu Ioana - Marinela. Dispune înscrierea modificărilor astfel survenite în actele constitutive ale petentei în Registrul Special – Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.10.2022.
Hotararecameraconsiliu21214/2022 din 25.10.2022