Dosar 2787/110/2022 din 04.10.2022

refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2787/110/2022
Data dosar:
04.10.2022
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2022 la ora 13:00

  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3577/19.09.2022 emis de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Obligă pârâta la încadrarea reclamantului în grad de handicap accentuat, cu durata valabilităţii de 12 luni. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei, azi, 16.12.2022.

    Hotarare 731/2022 din 16.12.2022
  • Sedinta din data de 05.12.2022 la ora 13:00

    Complet: C6CC
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 16.12.2022, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 05.12.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD