O***** S***** C***** V**** S**
ReclamantG**** F********* P*******
PârâtO***** S***** P***** S******* M********* S** - P*** A***** C***** A****
IntervenientRespinge acţiunea. Admite cererea de intervenţie. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 06 Decembrie 2022, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal,în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 933/2022 din 06.12.2022Amână pronunţarea la data de 06.12.2022. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 21 Noiembrie 2022, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2022Încuviinţează în principiu cererea de intervenţie principală, formulată de Ocolul Silvic Privat Stejarii Muscelului SRL. Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri. Emite adresă către pârâtă, cu menţiunea de a depune la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, menţionate în preambulul acesteia, respectiv Referatul nr. 6089/09.05.2022 şi Adresa nr. 12989/17.05.2019. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 noiembrie 2022, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform disp. art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 26 Septembrie 2022, la Tribunalul Argeş –Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 26.09.2022Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de intervenţie, formulată de reclamant, prin reprezentant. Prorogă discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie principală formulată de numitul Ocolul Silvic Privat Stejarii Muscelului SRL, pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26 septembrie 2022, pentru când se citează pârâta cu copia cererii de intervenţie principală şi numitul Ocolul Silvic Privat Stejarii Muscelului SRL, cu menţiunea de a face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 50 lei, sub sancţiunea anulării cererii de intervenţie, ca netimbrată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11 Iulie 2022, la Tribunalul Argeş –Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 11.07.2022