M********* S********* P*** P*****
ReclamantC***** F*****
PârâtAdmite cererea formulată de petentul Municipiul Sighişoara prin primar în contradictoriu cu intimatu C***** F*****, şi, în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în sumă de 500.00 lei aplicată contravenientului (intimatului) prin procesul verbal PMSY nr. 0075236/25.11.2020 cu sancţiunea obligării contravenientului la 33 ore activităţi în folosul comunităţii la lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi aflate pe domeniul public al comunei, a drumurilor publice, de curăţare a rigolelor, şanţurilor şi a altor lucrări stabilite prin HCL a oraşului, în cadrul Primăriei Municipiului Sighişoara. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 10.01.2023.
Hotarare 35/2023 din 10.01.2023