A**** M***************
PetentI************ D* P****** J******* B****
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contraven?ională formulată de petenta ALECU MONICA GEORGIANA în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BUZAU. Menţine ca temeinic şi legal procesul verbal de contravenţie seria PBZY nr.078859 încheiat la data de 25.12.2021 de un agent constatator din cadrul Secţiei 12 de Poliţie Rurală Pogoanele. Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit prevederilor 466 alin.1 şi art.468 alin.1 cod proc.civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pogoanele,sub sancţiunea nulităţii, conform prevederilor art.471 alin.1 cod proc.civilă. Pronunţată astăzi,18 mai 2022,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 333/2022 din 18.05.2022În temeiul prevederilor art.396 alin.1 cod proc.civilă, va amâna la data de 18.05.2022 pronunţarea hotărârii în acţiunea civilă cu numărul de mai sus,instanţa neavând timpul material necesar în acest sens.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.05.2022