B***** E*********** J*********** M****** S*******
PetentB**** T*********** S*
CreditorZ***** R*****
DebitorAdmite cererea formulată de B***** E*********** J*********** M****** S******* şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită prin toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, împotriva debitorului Z***** R*****, în dosarul execuţional nr. 298/E/2022 al B.E.J. Magyari Szabolcs, pentru suma de 12.154,20 lei reprezentând debit, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale a debitului, în baza titlului executoriu contractul de credit nr.659906 din 09.04.2021 şi a titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită, până la recuperarea creanţei creditoarei B**** T*********** S*. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 6 octombrie 2022.
Incheiere finala dezinvestire 2348/2022 din 06.10.2022