B***** S*****
InculpatAdmite propunerea de arestare preventivă formulată în dosarul nr. 142/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În temeiul art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 223 al. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului B***** S***** pe o durată de 30 de zile, de la 11.01.2022 până la 09.02.2022 inclusiv, cercetat pentru săvârşirea infrac?iunii de tentativă de distrugere, faptă prev. de art. 32, alin. 1 din C. P., raportat la art. 253, al. 4 din C. P., cu aplicarea art. 41, al. 1 din Cod Penal (care are relevanţă pentru măsura arestării preventive). Respinge cererea apărătorului inculpatului privind luarea măsurii arestului la domiciliu. În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu Ciobriş Cristian, în cuantum de 313 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 111/11.01.2022. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.01.2022, ora 17:12.
Incheiere masuri preventive faza de UP 3/2022 din 11.01.2022