Dosar 28308/325/2022/a1 din 21.10.2022

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 28308/325/2022/a1
Data dosar:
21.10.2022
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2023 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 10387/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu privire la inculpatul R**** G****** V*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. l din Codul Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R**** G****** V*****. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 25.01.2023.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 25.01.2023

Flux dosar


Actualizare GRPD