I************ L***
ReclamantA******* B***** G*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta INVESTCAPITAL LTD în contradictoriu cu pârâtul A******* B***** G*******. Dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 971,90 lei, din care 482,71 lei cu titlu de debit principal, 127,79 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate de creditorul iniţial anterior cesiunii, şi 361,40 lei reprezentând taxe comerciale şi taxe echipamente. Dispune obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare, prevăzute de OG nr. 13/2011, de la data cesiunii, 30.03.2022, până la data achitării sumei de 844,11 lei. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de lei. Executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 25.01.2023.
Hotarare 1208/2023 din 25.01.2023