M***** A*** D*****
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de petentul condamnat M. A. D., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, cu referire la procesul verbal nr.189/20.10.2022, întocmit de comisia din cadrul Penitenciarului Mărgineni. Menţine termenul de rediscutare a cererii după data de 13.12.2022 (conform sentinţei penale nr.510/29.06.2022 pronunţată de Judecătorie Moreni în dosarul 1459/262/2022). În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avocat Bordea Violeta, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 4223/2022, în cuantum de 340 lei, urmând a fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 10.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 859/2022 din 10.11.2022Stabileşte ca deliberarea şi pronunţarea să aibă loc la data de 10.11.2022 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. (1) teza a II-a Cod procedură penală. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2022