I**** C*********
InculpatÎn baza art. 236, alin. 1 C. proc. pen. admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalulul Bacău având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea nr. 2/Î/10.01.2022 pronunţata de judecatorul de drepturi şi libertaţi din cadrul Tribunalului Bacău, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 1/UP/10.01.2022 cu privire la inculpatul I**** C*********. În baza art. 236, alin. 2 C. proc. pen dispune prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.02.2022 până la data de 10.03.2022 inclusiv, faţa de inculpatul I**** C*********, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor în forma violenţei în familie, prevăzută de art. 188, alin. 1 C. pen. cu referire la art. 199, alin. 1 C. pen.,. În temeiul art. 275, alin. 6 C. proc. Pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul I**** C*********, în cuantum de 313 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. În baza art. 275, alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.02.2022.
Incheierefinalacameraconsiliu13/2022 din 07.02.2022