H*** I*****
ReclamantC*** D* P***** S********* A M*********** A********* I******
PârâtC****** D* C********** A M*********** A********* I******
PârâtAdmite contestaţie formulată de reclamanta-contestatoare în contradictoriu cu pârâtele-intimate. Anulează hotărârea nr. 24129/10.05.2022, emisă de Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi decizia nr. 209490/07.02.2022, emisă de C*** D* P***** S********* A M*********** A********* I******. Obliga intimata să emită o nouă decizie de soluţionare a cererii înregistrată la IPJ Iaşi sub nr. 1085491/18.01.2022 şi la intimată sub nr. 183092/25.01.2022, analiza cererii reclamantei urmând a fi efectuată în temeiul dispoziţiilor art. 51 Legea 223/2015. Respinge ca fiind neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. În ipoteza în care se formulează cerere de apel, aceasta se va depune la Tribunalul Iaşi, sub sancţiunea anulării. Pronunţată astăzi, 09 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2726/2022 din 09.11.2022Amână pronunţarea la data de 09.11.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei ..
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2022