S********* N******* "***** L***** P***** G****** M******
ReclamantP******* C****** Ţ*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta Gavrilă Mariana- reprezentată de Sindicatul Naţional „Forţa Legii", în contradictoriu cu pârâtul P******* C****** Ţ*****, având ca obiect anulare act administrativ. Dispune anularea Dispoziţiei nr. 128/23.07.2021. Obligă pârâtul să restituie reclamantei sumele reţinute din salariu în temeiul Dispoziţiei anterior menţionată – respectivele sume urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflaţie - precum şi să-i achite dobânda legală aferentă – până la momentul plăţii efective. Cu drept de recurs, în termen de 15 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată azi, 05 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 565/2022 din 05.05.2022pentru a se emite adresă către pârât
Incheiere de sedinta din 24.03.2022