B** P**** C****** N***** 1*********
PetentR** & R** S*
CreditorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC PAŞCA CIPRIAN NARCIS, CIF RO ...cu sediul în ...şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 142/E/2022 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC PAŞCA CIPRIAN NARCIS, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditorul SC R** & R** S*, cu sediul în ..., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ..., CUI ..., împotriva debitorului TIRLEA GHEORGHE DACIAN, CNP ..., cu domiciliul în ..., în temeiul titlului executoriu reprezentat de SENTINŢA CIVILĂ NR. 4638/07.10.2021 pronunţată de Judecătoria Oradea in dosarul nr. 8169/271/2021. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă menţionată mai sus, respectiv suma de 721,96 lei reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate şi neachitate, cu penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, aferente debitelor principale cuprinse în fiecare dintre facturi, calculate începând cu cea de-a 10-a zi a lunii următoare celei pentru care s-a emis fiecare factură şi până la data plăţii efective a fiecărui debit şi suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.02.2022.
Incheiere de executare silita 486/2022 din 11.02.2022