S***** V*****
InculpatS***** L***
InculpatM******* A***** F*******
Parte vătămatăÎn baza art. 347 raportat la art. 346 alin.4 Cpp constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală raportat la dosarul de urmărire penală nr. 486/P/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi la rechizitoriul întocmit la data de 17.12.2021, astfel cum acesta a fost remediat prin actul de remediere din 07.09.2022, în limitele şi potrivit dispoziţiilor Încheierii penale f.nr. din 30.06.2022 pronunţată de completul de cameră preliminară al Curţii de Apel Cluj şi dispune începerea judecăţii cauzei privindu-i pe inculpaţii: -S. V., trimis în judecată pentru comiterea infrac?iunilor de ultraj raportat la tentativă la infrac?iunea de omor prev. de art. 257 al. (1) şi (4) C.pen. rap. la art. 188 al. (1) şi (2) C.pen., ?i braconaj prev. de disp. art. 42 al. (1) lit. b din Legea nr. 407/2006 (efectuarea vânătorii fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare), ambele cu aplicarea art. 38 al. (1) C.pen. şi -S. L., trimis în judecată pentru comiterea infrac?iunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 al. (1) C.pen. şi mărturie mincinoasă prev. de art. 273 al. (1) ?i (2) lit. d C.pen., cu aplicarea art. 35 al. (1) C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 al. (1) C.pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezentele contestaţii rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de azi, 4 octombrie 2022.
Hotararecameraconsiliu199/2022 din 04.10.2022Stabileşte pronun?area la data de 04.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2022Admite în parte contestaţiile formulate de către inculpaţii S. V., şi S. L. , şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud împotriva încheierii penale fn. Din 28.04.2022 şi a încheierii nr. 88/CP/13.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bistriţa Năsăud pe care o desfiinţează în parte şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: A. Înlătură dispoziţia judecătorului de cameră de la instanţa fondului de a constatare a nulităţii relative a declaraţiilor de martori dată de inculpatul S. L. la data de 27. 06.2021 f.169-171 vol. 1 dup şi 28.06.2021 -f.172-174 vol 1 dup şi de inculpatul S. V. la data de 27.06.2021-f.166-168 vol.1 dup şi de excludere a acestora din materialul probator B. Constată nulitatea relativă a procesului verbal de control al vânătorului din data de 27.06.2021existent la f.104 vol.1 dup În baza art. 102 alin. 2-3 Cod procedură penală, exclude din materialul probator acest proces verbal Dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestui mijloc de probă Eliminarea referirilor la mijlocul de probă exclus şi eliminarea redării conţinutului acestuia din cuprinsul actului de sesizare a instanţei se va realiza de către parchet prin intervenţie directă asupra acestui document (fizic şi electronic) şi nu prin întocmirea unui nou rechizitoriu. Măsura va fi dusă la îndeplinire de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, căruia i se trimite dosarul de urmărire penală. C. Constată neregularitatea actului de sesizare în ceea ce priveşte modalitatea de descrierea a infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art.342 alin.1 cp reţinută în sarcina inculpatului S. L. Pune în vedere procurorului ca în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei şi să remedieze neregularităţile actului de sesizare.. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 30 iunie 2022.
Incheiere camera preliminara din 30.06.2022Stabile?te pronun?area la data de 30 iunie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2022