M** A** B******* S*****
DebitorL***** I***** E***** I**** - Î* C******* D* L********* J******* A* D********* M** A** B******* S*****
ReclamantY***** A****
PârâtÎn vederea asigurării reprezentării intereselor pârâtului Y***** A****, dispune citarea acestuia prin publicitate, respectiv prin afişare la uşa instanţei, pe portalul instanţei şi la ultimul domiciliu cunoscut. Numeşte curator special al pârâtului, prin tragere la sorţi, d-l av. Bragă Ion, din cadrul Baroului Argeş. Stabileşte onorariul curatorului special în cuantum de 1000, ce urmează a fi achitat din fondul de lichidare, în temeiul disp. art. 121 alin. 2 lit. h) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă. Se emite adresă către Baroul Argeş pentru a i se comunica numirea domnului avocat Bragă Ion în calitate de curator special al pârâtului Y***** A****. Curatorul se citează la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului. Se citează pârâtul Y***** A**** prin publicitate şi prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07 Februarie 2023, ora 10:00, Sala 4. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 13 Decembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 13.12.2022Constată că cererea de chemare în judecată nu a fost comunicată pârâtului Y***** A**** la adresa ultimei reşedinţe cu care acesta figurează în evidenţele Ministerului Afacerilor Interne(fila 23). Dispune comunicarea cererii de chemare în judecată cu înscrisurile ataşate acesteia către pârâtul Y***** A**** la ambele reşedinţe, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea prevăzută de art. 208 C. proc. civ.. Citarea părţilor prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, iar pârâtul Y***** A**** la ambele reşedinţe şi potrivit Codului de procedură civilă şi cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13 Decembrie 2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 15 Noiembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 15.11.2022Revenirea cu citarea pârâtului Y***** A**** la adresă indicată de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciu pentru Imigrări al Judeţului Argeş în răspunsul înaintat la dosar, respectiv Mun. Arad, Bd. Nicolae Titulescu, Bl. 305/5, Sc. B, ap. 5. Sub rezerva încuviinţării probei cu interogatoriu solicitată în cauză se revine cu citarea pârâtului cu menţiunea de a se prezenta personal la următorul termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 358 C. proc. civ.. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15 Noiembrie 2022, ora 10:00, Sala 4. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 20 Septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 20.09.2022