I***** L****** R****** I** S*
CreditorD****** V*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul B.E.J. „DINU ILIE”. Încuviinţează executarea silită ce face obiectul dosarului execuţional nr. 16/2022, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 9812/30.09.2021, pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti, în dosarul nr. 10301/301/2021, împotriva debitorului D****** V*****, pentru recuperarea crean?ei în valoare totală de 1.050 lei, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită, la cererea creditoarei IMPULS LEASING ROMANIA S.A., prin reprezentant convenţional, avocat Ionescu Mădălina. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege. Prezenta încuviinţare a executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării şi se extinde asupra titlurilor executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Cercetată în cameră de consiliu şi pronunţată astăzi, 19.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 3223/2022 din 19.04.2022