N**** I* I** L******
InculpatÎn baza art. 348 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Negru Ion Luchian prin încheierea din 08.10.2021, pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 4911/205/2021*, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 14.10.2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, prelungită prin ordonanţa din 24.11.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, verificată şi menţinută prin încheierea din data de 26 ianuarie 2022, urmând ca inculpatul să respecte în continuare următoarele obligaţii: să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung şi/sau la Poliţia Municipiului Câmpulung, precum şi la Judecătorul de cameră preliminară sau la Judecătoria Câmpulung ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Poliţia Municipiului Câmpulung, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limitele ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau al instanţei de judecată; să poarte un sistem electronic de supraveghere; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; să nu deţină, să nu poarte şi să nu folosească arme; să nu se apropie de martorii audiaţi în cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale, cu excepţia martorilor Negru Ionela Daniela, Negru Ion şi Negru Ruja. Menţine măsura controlului judiciar dispus cu privire la inculpat. Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura preventivă a controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu arestarea preventivă, în condiţiile legii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 18 martie 2022, ora 12.00.
Incheiere finala dezinvestire din 18.03.2022