Ţ*** I***** C*****
Contestator InculpatDecizia nr. 183/C Respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul Ţ*** I***** C***** împotriva sentinţei penale nr. 42/P din 04.05.2022 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul 2940/103/2021. În conformitate cu prevederile art. 275 al. 2 C.p.p. obligă contestatorul să plătească statului 200 lei cheltuieli judiciare. În temeiul art. 29 din Legea 47/1992 admite cererea formulată de contestatorul Ţ*** I***** C***** privind sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 al. 1 şi al 1 ind. 1 din Legea 241/2005, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 55/2021. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei menţionate. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia contestatorului şi a procurorului, prin grefa instanţei, azi, 02.11.2022
Hotarare 183/2022 din 02.11.2022Amână pronunţarea la data de 02.11.2022. Pronunţată prin punerea la dispoziţia contestatorului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2022Amână pronunţarea la data de 01.11.2022. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2022T: 25.10.2022, ora 12,00
Incheiere de sedinta din 27.09.2022