C**** S*****
Intimat ReclamantM********* J********
Intimat PârâtC***** D* A*** O*****
Apelant PârâtT********* S*** M***
Apelant PârâtC******** N******* P***** C********* D************
Intimat PârâtAdmite în parte apelurile declarate de pârâţii CAO şi TSM împotriva sentinţei civile nr. 3296 din 16.12.2021 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 2943/117/2021, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâţi, şi respinge ca fiind prescrise pretenţiile formulate de reclamanta CS. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 02.11.2022.
Hotarare 2085/2022 din 02.11.2022Amână pronunţarea pentru data de 2 noiembrie 2022 când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2022Pentru a pune în discuţia părţilor suspendarea judecăţii până la soluţionarea sesizării CJUE
Incheiere de sedinta din 04.10.2022Amână pronunţarea pentru data de 4 octombrie 2022 când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.10.2022Amână pronunţarea pentru data de 3 octombrie 2022 când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2022