L*** D*********
InculpatL*** M*****
InculpatC***** I**********
Parte vătămatăÎn baza art. 362 alin. 2 C.pr.penală rap. la art. 208 alin. 4 C.pr.penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii L.M., şi L.D.V., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 233 Cod Penal, art. 234 alin. 1 lit. d Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p. rap. la art. 43 alin. 5 Cod Penal, prin încheierea penală nr. 143/C/2021 din 02 decembrie 2021, emisă de Judecătoria Ludu? în dosarul nr. 2835/251/2021. În baza art. 208 alin. 4 C.pr.penală, menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpaţii L*** M***** şi Loco Dan Vasile, aceasta urmând a fi verificată periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, conform art. 208 alin. (4) Cod de procedură penală. În baza art. 275 alin. (3) Noul Cod de procedură penală, cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Penală, astăzi, 14 martie 2022, ora 13,45.
Incheiere finala dezinvestire din 14.03.2022