O**** O** D* P* L**** T********* C***
IntimatS*** L**** E***** S**
ContestatorRespinge, ca rămasă fără obiect, contesta?ia în anulare formulată de contestatoarea LIGHT ENERGY ONE S.R.L., în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva sentin?ei civile nr. 1674/2018 pronun?ate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 599/1285/2018. Dispune comunicarea hotărârii cu Oficiul Registrului Comerţului Cluj, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj şi publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la publicarea hotărârii judecătoreşti în Monitorul Oficial al României, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2022.
Hotarare 2044/2022 din 07.10.2022Suspendă judecarea prezentei cauze până la soluţionarea apelului înregistrat în dosarul nr. 599/1285/2018 al Tribunalului Specializat Cluj. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Se comunică încheierea părţilor. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 6 mai 2022.
Incheiere suspendare din 06.05.2022