B***** E*********** J*********** S**** A*****
PetentB** - G***** S****** G******* S***
CreditorM***** S*****
DebitorAdmite cererea formulată de B***** E*********** J*********** S**** A***** şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită prin toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, împotriva debitorului M***** S*****, în dosarul execuţional nr. 644/2022 al B.E.J. Sarig Attila, pentru suma de 6.458,69 lei reprezentând debit, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlurile executorii sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale a debitului, în baza titlurilor executorii contractul pentru emiterea cardului de credit Standard nr.2924241 din 08.10.2019 şi contractul de credit nr.2921832 din 08.10.2019 şi a titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită, până la recuperarea creanţei creditoarei BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 19 octombrie 2022.
Incheiere finala dezinvestire 2448/2022 din 19.10.2022