O****** R********** C********* D* P* L**** T********* T****
ReclamantR**** E***** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu sediul în Timişoara, str. Paris, nr. 2A, judeţ Timiş, în contradictoriu cu pârâtul RUBEN EXPRES SRL, având J35/1283/2010, CUI 27283065 şi sediul în Timişoara, str. Frantz Schmits, nr. 2, judeţul Timiş. Radiază din registrul comerţului pârâtul RUBEN EXPRES SRL, având număr de ordine în registrul comerţului J35/1283/2010, CUI 27283065 şi dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de radiere, comunicarea şi efectuarea publicităţii hotărârii judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege. Cu drept de apel pentru orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii conform prevederilor art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, care se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la grefa instanţei, astăzi, 09.01.2023
Hotarare 21/2023 din 09.01.2023