L*** S******* Î********* B******* R**************** U******** S***** C************** V******* Ş* R***** D***
ReclamantŞ***** G********* “***** R***** B*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanţii:Budăi Ungureanu Simona Cătălina, Loghin Verginia, Rotaru Dana - prin Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială ,, Elena Rareş” Botoşani . Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamantelor diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, prin acordarea salariului de bază conform H.G. nr. 38/2017, de la data la care fiecare reclamant îndeplineşte cerinţele legale de trecere într-o nouă tranşă de vechime în învăţământ şi până la aplicarea integrală a prevederilor Legii nr. 153/2017, la care să se calculeze şi celelalte drepturi salariale de care au beneficiat/beneficiază reclamantele prin raportare la salariul de bază, aceste diferenţe urmând a fi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie şi de dobânda legală penalizatoare , de la data scadenţei până la data plăţii efective. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la data de 21.09.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 842/2022 din 21.09.2022Pentru a se emite adresă către pârât, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 26.05.2022