K***** I***** I********** R* S***
ReclamantA*********** C******
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect „cerere de valoare redusă”, formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA, în contradictoriu cu pârâta A*********** C******. Obligă pârâta să plătească reclamantei sumele de 856,19 lei reprezentând debit principal, 24.91 lei reprezentând penalită?i de întârziere calculate conform prevederilor contractuale de către creditorul cedent înainte de data cesiunii, 856,19 lei reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată la contravaloarea debitului principal, de la data cesiunii ?i până la data achitării integrale a debitului şi 50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Respinge cererea de acordare a despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului în cuantum de 747,19 lei ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Zimnicea. Pronunţată astăzi, 22.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu824/2022 din 22.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.06.2022. Pronun?ată azi, 15.06.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2022