Dosar 2999/102/2021 din 13.05.2022

drepturi salariale ale personalului din justiţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2999/102/2021
Data dosar:
13.05.2022
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F LM civil
  • Respinge cererea

    Ia act de renunţarea la judecarea cauzei, formulată de reclamanţii Achiroaei Cătălina Elena, Timofte Petronela Elena, Filipescu Silvia şi Matei Mihaela. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Arhiva Secţiei a I-a Civilă a Tribunalului Suceava. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Justiţiei, invocată de acest pârât. Respinge acţiunea formulată de reclamanţii C******** C*********, C***** I*****, M*** M******, V**** O*** M******, Mariniuc (fostă Hatmanu) Laura, Brădăţeanu Ioana Ecaterina, Şerban (Grădinaru) Brânduşa Daniela, Dămian Oana Monica, Diuţă Toma Ana Maria, Anton Mirela, Lăbuş Ana Cristina şi Rusu Irina Cornelia, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Iaşi, invocată de acest pârât. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 23.12.2018, invocată de pârâţii Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi. Respinge ca fiind prescris, dreptul material la acţiune al reclamanţilor C******** C*********, C***** I*****, M*** M******, V**** O*** M******, Mariniuc (fostă Hatmanu) Laura, Brădăţeanu Ioana Ecaterina, Şerban (Grădinaru) Brânduşa Daniela, Dămian Oana Monica, Diuţă Toma Ana Maria, Anton Mirela, Lăbuş Ana Cristina şi Rusu Irina Cornelia, cu privire la pretenţiile aferente perioadei 01 ianuarie 2018 – 23 decembrie 2018. Respinge acţiunea formulată de reclamanţii C******** C*********, C***** I*****, M*** M******, V**** O*** M******, Mariniuc (fostă Hatmanu) Laura, Brădăţeanu Ioana Ecaterina, Şerban (Grădinaru) Brânduşa Daniela, Dămian Oana Monica, Diuţă Toma Ana Maria, Anton Mirela, Lăbuş Ana Cristina şi Rusu Irina Cornelia, cu privire la pretenţiile ulterioare datei de 23 decembrie 2018, ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei a I-a Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1691/2022 din 29.11.2022
  • Sedinta din data de 15.11.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 29 noiembrie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică din 15 noiembrie 2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2022
  • Sedinta din data de 18.10.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F LM civil
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica pârâţilor cererea de renunţare la judecată a unora dintre reclamanţi, amână cauza la 15.11.2022.

    Incheiere de sedinta din 18.10.2022
  • Sedinta din data de 06.09.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F LM civil
  • Amână cauza

    În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială invocată de Tribunalul Iaşi şi de Curtea de Apel Iaşi, o va respinge ca nefondată, apreciind că tribunalul este instanţa competentă material să soluţioneze cauza. Prin raportare la petitul acţiunii, nu este vorba despre contestarea unor ordine de salarizare a reclamanţilor, în condiţiile impuse de Legea 554 a contenciosului administrativ, care să impună parcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, ci se solicită recalcularea drepturilor salariale prin acordarea unor sporuri într-un procent menţionat, de 45%. Va uni excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justiţiei, Tribunalul şi Curtea de Apel Iaşi, cu fondul cauzei, ca şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, şi puterea de lucru judecat provizorie. Se va emite adresă către Tribunalul Iaşi, pentru a depune la dosar ordinele de salarizare emise pentru fiecare reclamant în parte, începând cu data de 01.01.2018, până la zi.

    Incheiere de sedinta din 06.09.2022
  • Sedinta din data de 14.06.2022 la ora 9:00

    Complet: C1F LM civil
  • Amână cauza

    Lipsă de procedură, termen la 06.09.2022.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD