C***** D*****
CondamnatAdmite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui şi cererea condamnatului privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate C***** D*****. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului C***** D*****, anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.400/2018 a Judecătoriei Bârlad, mandat de executare nr.577/2018. În baza art.100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art.100 alin.5 şi art.104 al.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei-onorar av. oficiu, av. Zăpodeanu Cătălin-deleg. nr.29/2022, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată, prin punerea minutei hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, conform art.405 alin.1,2 C.p.p., azi, 16.02.2022.
Hotarare 190/2022 din 16.02.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 16.02.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2022