N***** L******** C*********
ReclamantI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** R*****
PârâtAdmite excepţia lipsei de interes. Respinge actiunea ca fiind lipsită de interes. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20 10 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 769/2022 din 20.10.2022Amâna pronunţarea la data de 20 10 2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 10 2022 la Tribunalul Argeş - Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2022Disjunge capătul de cerere privind suspendarea efectelor actului administrativ contestat şi formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de azi, 27 07 2022, la acelaşi complet C4 CAF NCPC, respectiv dosar nr. 3656/109/2022, părti fiind reclamant N***** L******** C********* şi pe pârât I************ D* P****** A* J******** A**** - S******** R*****, dosar ce va fi compus din actele dosarului de faţă. În cadrul dosarului de fond, încuviinţează cererea de amânare astfel cum a fost formulată de apărătorul ales al reclamantului, pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea depusă la dosar Amână judecarea cauzei la 14 10 2022, complet c4 caf . Se citează pârâtul. Pune în vedere părtilor să urmărească pe portal ora ce se va stabili pentru judecarea cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iulie 2022, la Tribunalul Argeş, sectia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 27.07.2022Amână judecarea cauzei la 27 07 2022, pentru lipsa de procedură. Se citează părtile, reclamanta cu mentiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 100 lei ( 50 lei pentru actiunea de fond şi 50 lei pentru cererea de suspendare), sub sancţiunea anulării. Se pune în vedere pârâtei să depună întâmpinare. Pune în vedere părtilor să urmărească pe portal ora ce se va stabili pentru judecarea cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2022, la Tribunalul Argeş, sectia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 24.06.2022