F****** D************
InculpatÎn temeiul art. 362 alin.2 C.p.p., art. 208 alin. 2 C.p.p., raportat la art. 207 alin. 3-5 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul F D-L, fără antecedente penale, cercetat pentru comiterea infrac?iunii de corupere sexuală a minorilor în formă continuată, prevăzută de art. 221 alin (1), alin. (2) lit. a) ?i b) C.p., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.p., arestat preventiv prin încheierea penală nr. 1024/CONT/11.11.2021 a Tribunalului Timiş, măsură care a fost menţinută ulterior. În temeiul art. 242 alin. 2 C.p.p., raportat la art. 202 alin. 1 şi 3 C.p.p., admite cererea inculpatului F D-L, formulată personal şi prin avocat ales. În temeiul art. 242 alin. 2 C.p.p., raportat la art. 202 alin. 3 C.p.p., înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul F D-L cu măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b C.pr.pen., pe o perioadă de 60 de zile, începând cu dala rămânerii definitive a prezentei încheieri, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege. În temeiul art. 215 al.1 şi 2 C.p.p, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: 1. să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemat; 2. să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; 3. să se prezinte la I.P.J. Timiş- Servicul de Investigaţii Criminale- Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; 4. să nu se apropie de parte civilă Dutciuc Raluca-Maria la o distan?ă mai mică de 50 de metri şi să nu comunice cu aceasta, în mod direct sau indirect, pe nicio cale; 5. să nu se apropie de martorii D M-I, D B-L, P I, P D-I, B V-C, D I şi D G la o distan?ă mai mică de 50 de metri şi să nu comunice cu aceasta, în mod direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 al.3 C.p.p, atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C. proc. pen. supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 C. proc. pen. dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatului, I.P.J. Timiş- Servicul de Investigaţii Criminale- Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. În temeiul art. 275 alin. 3 cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.04.2022.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 20.04.2022