G****** R***
InculpatDosar nr.3021/338/2022/a1 PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: În baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată că Judecătoria Zărneşti este competentă să soluţioneze prezenta cauză şi că a fost legal învestită cu rechizitoriul nr. 494/P/2021, emis la data de 05.09.2022 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti, privind pe inculpatul G****** R***, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. 2 Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G****** R***. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 25.10.2022. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Incheierefinalacamerapreliminara din 25.10.2022