D***** I**
Intimat RECLAMANTC******** L**** M******
Recurent PÂRÂTP******* C****** M******
Intimat PÂRÂTDispune înlăturarea omisiunii strecurate în cuprinsul practicalei deciziei civile nr.254/09.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 3027/115/2021, în sensul că în locul în locul formulărilor: „La apelul nominal făcut în şedinţă publică, Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea, văzând că s-a solicitat în temeiul art. 411 alin. 2 Cod de procedură civilă, judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.” se vor menţiona următoarele: „La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă personal, intimatul - reclamantul D***** I**, lipsă fiind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului. Intimatul-reclamant D***** I** a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, sub toate aspectele. Fără cheltuieli de judecată.” Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia rectificată. Definitivă. În temeiul art. 402 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 05.04.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.04.2022Respinge recursul declarat de recurentul pârât C******** L**** M****** împotriva Sentinţei civile nr. 639/10.11.2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 3027/115/2021, în contradictoriu cu intimatul reclamant D***** I** şi intimatul pârât Primarul Comunei Mehadia. Definitivă. În temeiul art. 402 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 9.03.2022
Hotarare 254/2022 din 09.03.2022Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Ana-Teodora Vegheş de la judecarea cauzei civile înregistrată la Curtea de apel Timişoara sub nr. 3027/115/2021; Prezenta încheiere nu este supusă nici unei căi de atac, conform art. 53 alin. 2 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010). Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 15 februarie 2022.
Incheiere abtinere din 15.02.2022