S********* S****** C****** Î* N***** Ş* P***** M****** D* S******* S**** E**** D******
ReclamantS******* D* R********* C************** "*** B****** G**** C******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul SINDICATUL SANITAS COVASNA, în numele şi pentru membra de sindicat SUCIU ELENA DANIELA, în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL DE RECUPERARE CARDIOVASCULARĂ DR. „BENEDEK GEZA” COVASNA. Obligă pârâtul să stabilească şi să plătească membrei de sindicat SUCIU ELENA DANIELA salariul de bază şi sporurile cuvenite conform Anexei nr. VII din Legea nr. 153/2017, cu respectarea art. 38 alin. 6 din lege. Obligă pârâtul să plătească membrei de sindicat SUCIU ELENA DANIELA diferenţele dintre drepturile salariale stabilite şi acordate prin raportare la Anexa VIII din Legea 153/2017 şi cele cuvenite conform legii prin raportare la anexa VII a Legii 153/2017, constând în tranşele de majorare, pe ultimii 3 ani anterior datei introducerii acţiuni, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, începând cu data de la care se cuvin aceste drepturi şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Tribunalului Covasna. Pronunţată azi, 16.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 497/2022 din 16.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 16 iunie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2022Pentru a se emite adresă către partea pârâtă cu solicitarea de a comunica la dosar cuantumul şi structura salarială din ianuarie 2018 şi ianuarie 2022, precum şi temeiurile juridice în baza cărora au fost stabilie; data la care salariul membrei de sindicat a devenit egal sau mai mare decât cel prevăzut de lege pentru anul 2022; statele de plată aferente lunilor ianuarie 2018 şi ianuarie 2022, precum şi deciziile prin care au fost stabilite salariile începând cu ianuarie 2018 şi ianuarie 2022. Pentru ca reclamantul să depună la dosar practică judiciară relevantă. Acordă termen de judecată la data de 2 iunie 2022, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 05.05.2022