C***** I***
Apelant ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
Apelant IntimatRespinge ca nefondată cererea de apel formulată de către apelanta Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva Sentinţei civile nr.1408/Mas din data de 28.10.2021 a Tribunalului Braşov. Admite apelul declarat de apelantul C***** I*** împotriva aceleiaşi sentinţe civile, pe care o schimbă în parte, în sensul că : Obligă intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov să emită în beneficiul contestatorului o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare, constând în sumele realizate în acord global rezultate din adeverinţa nr. T51/460/322/17.11.2020 emisă de SNTFC CFR Călători SA – Depoul CFR Braşov, începând cu data de 01.12.2020. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al.2 C.p.civ., azi, 19.04.2022.
Hotarare 687/2022 din 19.04.2022Având nevoie de timp pentru deliberare, în acord cu dispoziţiile art. 396 (1) Cod de procedură civilă, amână pronunţarea asupra cauzei la data 19 aprilie 2022, stabilind că aceasta se va face potrivit dispoziţiilor art. 396 (2) Cod de procedură civilă,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2022