P******* C****** R*******
PetentH****** I***
Intimat CONTRAVENIENTHotărăşte: Admite cererea formulată de petentul Comuna Răuceşti, prin Primar, cu sediul în xxx, în contradictoriu cu intimatul H. I.. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicată intimatului H.I.prin procesul-verbal seria PNTX nr. 0110433 din 11.04.2018 în cuantum de 500 lei cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 43 ore, dintre cele menţionate în Hotărârea nr. 3 din 27.01.2022 emisă de Consiliul Local Răuceşti. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg. Neamţ, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 29.11.2022
Hotarare 1584/2022 din 29.11.2022