P***** L*******
ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatAdmite contestaţia formulată de către contestatoarea P***** L******* în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Braşov, şi în consecinţă: Anulează decizia nr. 355339/19.07.2022 privind respingerea pensiei pentru limită de vârstă emisă de intimata Casa Teritorială de Pensii Braşov. Obligă intimata să emită o nouă decizie de pensionare, prin care să valorifice şi perioada 01.01.1990 – 30.06.1998 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform menţiunilor din adeverinţa nr. 182/15.03.2022 eliberată de S.C. Transilana S.A. Ghimbav. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 20.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 1468/2022 din 20.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.12.2022, aceasta urmând a se realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2022