B****** M******
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis în dosarul penal nr. 1170/P/2021 din data de 28.10.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, privind pe inculpatul BM trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii faţă de inculpatul BM . În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept la contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, conform art. 347 alin.1 Cod de procedură penală. Pronunţată, azi, 08.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara511/2022 din 08.12.2022