J********** E*** I***
ReclamantD******* G******* D* S********** A C************* - M********* F*********
PârâtD******* G******* R******** A F********* P****** B********
PârâtA************ F********* P****** S***** 4 B********
PârâtREZOLUŢIE În temeiul art. 107 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care prevede că „Dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceleaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă”, instanţa trimite prezentul dosar completului 19 Fond – CA, învestit cu soluţionarea dosarului nr. 9848/3/2022 aflat în curs de soluţionare, constatând că în ambele dosare cererea este formulată de acelaşi reclamant, alături de pârâtele iniţiale a chemat în judecată în al doilea dosar şi pe pârâta Direcţia de soluţionare a contestaţiilor, iar cererea înregistrată în dosarul 31055/3/2022 include şi acelaşi obiect iniţial, respectiv anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2231247/22.07.2019, constatarea inexistenţei creanţei de 618.645 lei şi anularea tuturor actelor subsecvente. Totodată, C19 Fond – CA este completul iniţial învestit. 17.11.2022
Rezolutietrimiterecompletinitial din 17.11.2022