B** P****** P******* F****** S* P**** S******** B********
CreditorB** N****** M****
PetentC**** M*********************
DebitorAdmite cererea formulată de petentul B.E.J. „NECULAE MIHAI”. Încuviinţează executarea silită ce face obiectul dosarului execuţional nr. 8/2022, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. autorizare 13300688 încheiat în data de 13.05.2021, împotriva debitoarei CĂLIN EUGENIA-MĂDĂLINA-IULIA, pentru recuperarea crean?ei în valoare totală de 7.952,45 lei, care se va actualiza potrivit clauzelor contractuale până la data achitării integrale, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită, la cererea creditoarei BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE S.A. PARIS, SUCURSALA BUCUREŞTI, prin reprezentant legal. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege. Prezenta încuviinţare a executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării şi se extinde asupra titlurilor executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Cercetată în cameră de consiliu şi pronunţată astăzi, 21.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 338/2022 din 21.01.2022