Dosar 3115/94/2022 din 01.02.2022

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3115/94/2022
Data dosar:
01.02.2022
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.10.2022 la ora 08:30

    Complet: C6 am .pr.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta A****** C********* I******** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat L**** L****** C*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1300,16 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 29.12.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 716 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onoraru avocaţial redus. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 17.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 15295/2022 din 17.10.2022
  • Sedinta din data de 05.10.2022 la ora 08:30

    Complet: C6 am .pr.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 17.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.10.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2022
  • Sedinta din data de 26.09.2022 la ora 10:00

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 05.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.09.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD