V*** D***
ReclamantC*** J******** D* P***** A***
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatorul VD, în contradictoriu cu intimata C*** J******** D* P***** A***, cu sediul în Alba Iulia, str. Tudor Vladimirescu, nr. 61, jud. Alba. Anulează parţial Decizia nr. 264462/30.06.2022 emisă de intimată. Obligă intimata să emită contestatorului o nouă decizie de pensie cu valorificarea la determinarea punctajului mediu anual a veniturilor menţionate în Adeverinţa nr. 922/31.03.2022 eliberată de S.C. Uzina Mecanică Cugir S.A. Obligă intimata la plata către contestator a diferenţelor dintre pensia aflată în plată şi pensia legal cuvenită, calculate începând cu data de 01.05.2022, actualizate cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferentă acestor sume, calculată începând cu data de 01.05.2022 şi până la data plăţii efective. Obligă intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Tribunalul Alba. Pronunţată azi, data de 24.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2741/2022 din 24.11.2022Amânat pronunţarea la 24.11.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2022